Nu de puţine ori, în căutările mele repetate de informaţii diverse, am dat peste subiecte ce făceau trimitere directă la aşa numita epocă de aur (vremuri de mult apuse!), la modul de viaţă al generaţiilor trecute, la felul cum oamenii priveau viaţa şi ceea ce primeau de la ea atunci. Atât de multă nostalgie! Doamne cât de puţin înţeleg atitudinea asta nostalgică, aproape lacrimogenă, legată de ce a fost în acea perioadă! De ce oare selecţia din ce avem în momentul de faţă, se rezumă doar la aspectele negative ale situaţiei, oare nu putem ţine pasul cu schimbarea, sau gradul de adaptare al românului la nou a scăzut subit sub limitele general admise?
Mă îndoiesc de faptul că ne-ar fi scăzut gradul de adaptabilitate şi nu putem da curs tehnologiei actuale, că ne depăşeşte informatizarea, mă îndoiesc că mingea de pe maidanul bunicilor de la ţară ne-ar mai mulţumi şi satisface dorinţa de mişcare la fel de bine ca acum 15-20 de ani în urmă, că sucul la tec are un gust deosebit, că desenele animate, primite cu raţia de la regimul comunist mai sunt la fel de interesante şi incitante ca varietatea celor de azi. Vezi www.latrecut.ro
Nu sunt un fan al contrastelor groteşti de azi - Doamne fereşte!- detest fiecare imperfecţiune a imaturei noastre democraţii capitaliste! De fapt, eu merg pe sistemul - ce am avut şi ce am pierdut!? Mai ieri stăteam la cozi interminabile pentru a intra în posesia minunatelor portocale, pentru pâinea cea de toate zilele, pentru două sticle de ulei sau mai ştiu ce alte lucruri trebuincioase unui trai decent. Azi, cozile pentru alimente au lăsat loc celor birocratice pentru plata de taxe şi impozite, prin primării, la finanţe…aproape peste tot se stă la coadă! Practic suntem în era statului la cozi pentru a da din proprii noştri bani statului ce ne ajută - utopic vorbind - să trăim mai bine! Comunismul ne vindea aproape totul pe faimoasele tichete, azi ni se vinde aproape totul în rate sau prin credite bancare etc.
Atunci se recurgea la raţionalizare centralizată (economie la energie electrică, la combustibili, alimente etc.), acum suntem puşi în postura de a experimenta tipul raţionalizării individuale (în funcţie de buget, putem sau nu să ne permitem să trăim decent!). Ironic modul în care istoria dă bis aceluiaşi refren doar cu puţine retuşuri textuale, în cazul nostru, al românilor din România… azi, am putea zice…CONTEXTUALE!
Dar totuşi azi, comparativ cu mult regretata perioadă comunistă, avem posibilitatea de a alege din puzderia de variante exact ceea ce se pliază perfect necesităţii fiecăruia. Posibilităţile sunt infinite, ne mai trebuie minţi luminate care să alegă varianta corectă!
Ceea ce cred eu este că, refuzăm după o perioadă prea mare de constrângeri să acceptăm varietatea din care putem alege, că ne-am mulţumit atât de mult timp doar cu ceea ce am primit încât acum, când avem acces la aşa de multă informaţie, nu suntem capabili şi nu ştim ce să facem cu ea, o primim în stare brută şi refuzăm să ne-o facem utilă în scopuri personale. Cred şi susţin că atât de mult timp de privare a dreptului la liberă cugetare, la liberă circulaţie, au dus la un handicap major al românului astfel încât nu ştie şi refuză în continuare să înveţe să fie liber! Liber în gândire, liber în modul de a acţiona, liber să facă ce vrea cu libertatea lui! Aşteaptă cu încăpăţânarea unui catâr ca cineva să-i dirijeze şi să îi îndrepte existenţa spre ceva mai bun decât ar putea el însuşi să-şi clădească prin propriile forţe şi pe proprie răspundere, cu asumarea implicită a consecinţelor acţiunilor sale.
Oameni buni, părerea mea este şi rămâne aceea că, ar fi timpul şi cazul să ne rugăm mai puţin la divinitatea atotputernică să ne dea şi nouă cele necesare unui trai decent şi să punem umărul la munca cea de toate zilele dacă vrem să ne mândrim cu ceea ce suntem şi avem. De reţinut şi faptul că Dumnezeu dă de-ale sufletului nu de-ale gurii!!
